fără cuvinte.
Era exact visul pentru care muncise ani întregi.
În aceeași seară, când s-a întors la hotel, telefonul ei vibra.
Victor.
De zece ori.
Mesaje.
„Trebuie să vorbim.”
„Mama întreabă de tine.”
„Radu nu poate veni.”
„Unde ești?”
Elena a citit mesajele în liniște.
Apoi a închis telefonul.
A doua zi dimineață a mers în parc, cu cafeaua în mână.
Se gândea la viața ei.
La sacrificii.
La tot ce lăsase în urmă.
Și atunci a înțeles ceva simplu, dar puternic.
Uneori, pentru a-ți salva viața…
trebuie să ai