ridică și ieși afară, în zăpadă. Aerul rece îi ardea plămânii. Avea nevoie să respire.
După câteva minute, se întoarse. Privirea îi căzuse pe Sofia, adormită liniștită în brațele Elenei.
— Ați venit în viața mea când eram rupt în două — spuse el — Nu știu dacă pot ierta. Dar știu că nu vreau ca fiica mea să crească fără adevăr.
Radu izbucni în plâns.
— Nu cer nimic — spuse — Doar șansa să fiu bun, măcar acum.
Matei se apropie și întinse mâna.
— Rămâneți de Crăciun.
În dimineața aceea, soarele a răsărit peste