donații.
Voluntari.
Scrisori.
Dar cel mai neașteptat lucru s-a întâmplat într-o după-amiază ploioasă.
Toma a apărut la poarta centrului.
Părea îmbătrânit cu zece ani.
Lorena îl părăsise.
Își pierduse serviciul.
Și, odată cu procesul privind casa, pierduse aproape tot.
S-a așezat în fața mea.
Și a început să plângă.
— Tată… iartă-mă.
L-am privit mult timp.
Vedeam în fața mea băiatul pe care îl învățasem să meargă pe bicicletă.
Dar vedeam și omul care mă abandonase printre gunoaie.
— De ce ai venit?
— Pentru că am înțeles prea târziu ce am făcut.