— Stați liniștit. O chem pe mama.
Peste douăzeci de minute a apărut o femeie într-o dubă veche de transport.
Se numea Ioana.
Lucra pentru o asociație care ajuta bătrâni abandonați.
Când a auzit povestea, a rămas fără cuvinte.
— Nu sunteți primul, a spus încet. Dar niciodată nu mă obișnuiesc cu asta.
M-au dus la un centru mic aflat într-un sat din apropiere.
Nu era luxos.
Dar era curat.
Și, mai important, oamenii mă priveau ca pe o ființă umană.
În primele zile am întrebat mereu de Toma.
Poate va veni.