curajul să mi-o țină. Sună-mă. Și nu de dragul banilor. De dragul faptului că omul de care are nevoie firma mea tocmai mi-a spus în față adevărul.
M-am întors la restaurant tremurând de frig, cu cartea lui de vizită în buzunar. În seara aia i-am dus lui Luca ceva cald de mâncare, cumpărat din bacșișul unei mese pe care o servisem după. L-am privit cum mănâncă și m-am gândit la mama, la mâinile ei crăpate, la propoziția aia pe care mi-o repetase de o mie de ori.
Am sunat luni.