în ce mai rar. Într-o zi, n-a mai sunat deloc.
Ochii îi erau umezi.
— Am început să ajut oameni necunoscuți, crezând că așa voi umple golul din suflet. Dar fiecare pleca mai devreme sau mai târziu. Rămâneam iar singur.
M-am apropiat și i-am luat mâna.
— Victor… ai salvat multe vieți. Dar cine are grijă de tine?
Nu mi-a răspuns.
Doar și-a plecat privirea.
În ziua de Crăciun am bătut la ușa lui cu două cafele fierbinți și o pungă cu cozonac și plăcinte.
Când a deschis, a rămas nemișcat.
— Ce