să te vadă.
Ecranul deveni negru.
Sofia rămase nemișcată.
Apoi își puse capul pe umărul meu.
— Mamă?
— Da?
— Acum înțeleg de ce a făcut filmările.
— De ce?
— Pentru că știa că nu poate să ne lase timp.
Se uită spre ecranul negru.
— Așa că ne-a lăsat bucăți din el.
Cutia lui Maxim este încă în casa mea.
Plicurile sunt deschise.
Filmările au fost văzute.
Dar n-am aruncat nimic.
Și păstrez lângă ele scrisoarea primită după donarea organelor.
Pentru mine, cele două lucruri spun aceeași poveste.
Maxim știa că