Timp de șapte ani, soțul meu îi trimitea surorii lui saci întregi cu cartofi, ceapă și legume din grădina pe care o munceam eu. Când i-am spus că nu mai pot, mi-a răspuns: „Doina se bazează pe noi.”

a trântit portbagajul.

— Ține-ți cartofii!

— Bine.

A urcat în mașină cu Nicu și au plecat fără niciun sac.

Marian nu a alergat după ei.

Asta a fost partea care m-a surprins cel mai mult.

În seara aceea am stat pe terasă.

Florile mele erau încă pline de culoare.

Marian s-a așezat lângă mine.

— De ce n-ai spus mai tare?

M-am uitat la el.

— Am spus.

A coborât privirea.

— Da.

Atât.

Nu aveam nevoie de un discurs.

În primăvara următoare n-a mai cumpărat trei saci de cartofi.

Am pus doar câteva