asta.
— Știu.
Și tocmai acesta era motivul pentru care o făceam.
Pentru prima dată, alegerea îmi aparținea complet.
Când foarfeca s-a închis peste prima șuviță, nu am plâns.
Am zâmbit.
Iar când Marta a pus părul în plic, am luat pixul și am scris eu însămi pe el:
„Donat de Laura. Cu acordul ei.”
Pentru că după douăzeci de ani înțelesesem în sfârșit ceva ce Daniel ar fi trebuit să înțeleagă de la început:
chiar și un gest făcut cu intenții bune își pierde frumusețea atunci când îi răpește altcuiva