se stabilizeze.
Primul lucru pe care mi l-a spus când a putut din nou să se descurce singur a fost:
— Acum te întorci.
— Unde?
— La facultate.
Îmi era teamă.
Pierdusem timp.
Foștii mei colegi avansaseră.
Eu lucram între timp ca recepționeră într-o clinică pentru a ne putea plăti cheltuielile.
— Poate tata avea dreptate, îi spusesem. Poate am distrus tot.
Eliot mă privise câteva secunde.
— Ai pus un vis pe pauză ca să-mi salvezi mie viața. Nu te voi lăsa să transformi asta într-o condamnare pentru restul vieții tale.
Am început