Tatăl meu a refuzat să mai vorbească cu mine după ce am renunțat la Facultatea de Medicină

pentru că avea nevoie de ceva.

Doar ca să mă vadă.

Înainte să plece, s-a uitat la ecusonul meu.

Dr. Andreea Popescu.

A zâmbit.

— Bunicul tău ar fi fost mândru.

M-am uitat la el.

— Eu eram mândră de mine și înainte să scrie „doctor” acolo.

Tata a rămas câteva secunde tăcut.

Apoi a dat din cap.

— Știu. Mi-a luat prea mult să înțeleg.

Și tocmai aceea a fost partea care a contat cel mai mult.

Pentru că, în ziua în care tata a intrat în apartamentul nostru, crezuse că urma