Tatăl ei îi lăsase moștenire doar un lac înghețat într-un sat uitat din România

mutată, cu aprobările necesare, pe malul lacului.

Elena păstră pe peretele principal fotografia tatălui ei din copilărie, făcută chiar în fața acelei case.

Sub fotografie puse într-o ramă bucata din testament pe care scria:

„Să nu vinzi niciodată.”

Într-o seară de iarnă, stătea pe prispa cabanei privind lacul înghețat.

Nea Petru îi aduse două căni cu ceai.

— Acum înțelegeți de ce tatăl dumneavoastră v-a lăsat lacul?

Elena zâmbi.

— Da.

Nu fusese copilul pe care tatăl îl considerase mai puțin capabil.

Fusese singurul copil în care avusese suficientă încredere încât să-i