de ani de curaj. Maria Popescu.”
Nu „familia Popescu”.
Nu „reuniune”.
Numele ei.
Tata a încremenit.
În sală erau toți frații mei. Unii îmbrăcați elegant. Alții mai simplu. Dar toți drepți. Toți uniți.
Și mai erau și alți oameni. Vecini. Colegi de muncă ai mamei. Preotul din cartier. Chiar și doamna de la magazinul din colț care ne mai dădea pe datorie când eram mici.
Mama a urcat pe scenă.
Și-a dres glasul.
„Mulțumesc tuturor că ați venit”, a început ea. „Astăzi nu e despre o familie destrămată. E despre