într-o liniște apăsătoare.
Tata și Dana stăteau în fața ofițerului de stare civilă, zâmbind larg, în timp ce invitații îi priveau emoționați.
Eu stăteam lângă Vlad.
Nu scosese niciun cuvânt tot timpul.
La un moment dat, înainte ca mirii să-și spună jurămintele, Vlad mi-a șoptit:
— Acum.
S-a ridicat și a mers încet spre față.
Toți au întors capul.
Tata a zâmbit.
Probabil credea că fratele meu urma să-i ureze ceva frumos.
— Vlad, vino aici, băiete…
Dar el s-a oprit la câțiva pași de ei.
Și-a scos din buzunar o foaie