A pus din nou mâna pe lemne, dar Radu a oprit-o.
— Nu ridica, te rog. Lasă-mă pe mine.
Pentru prima dată după luni, privirea Gabrielei i s-a înmuiat puțin.
Nu era iertare.
Era doar… oboseală.
Radu a luat lemnele și le-a dus până în pridvorul casei.
Gabriela mergea încet în urma lui, sprijinindu-și o mână pe burtă.
— Cum te descurci? a întrebat el, cu o grijă sinceră.
— Așa cum pot. Moș Victor mă ajută. Tanti Carmen mă urmărește cu sarcina. Copilul e bine.
— Vreau să fiu și eu parte din…