Țăranul mergea călare cu logodnica lui

A pus din nou mâna pe lemne, dar Radu a oprit-o.

— Nu ridica, te rog. Lasă-mă pe mine.

Pentru prima dată după luni, privirea Gabrielei i s-a înmuiat puțin.

Nu era iertare.

Era doar… oboseală.

Radu a luat lemnele și le-a dus până în pridvorul casei.

Gabriela mergea încet în urma lui, sprijinindu-și o mână pe burtă.

— Cum te descurci? a întrebat el, cu o grijă sinceră.

— Așa cum pot. Moș Victor mă ajută. Tanti Carmen mă urmărește cu sarcina. Copilul e bine.

— Vreau să fiu și eu parte din…