femeie care intenționa să dispară.
Am sunat-o pe Adriana.
— Mama este vie.
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
Nu „Cum?”
Nu „Unde este?”
Nu „Ești sigură?”
Doar tăcere.
— Mătușă?
Apoi am auzit-o șoptind:
— Atunci Dumnezeu a decis că trebuie să plătesc.
Mi s-a făcut frig.
A venit la noi în aceeași seară.
Când mama a văzut-o, s-a retras instinctiv.
Gestul acela a spus tot ce memoria ei încă nu putea.
Adriana a început să plângă înainte să se așeze.
Adevărul fusese mult mai simplu și mai urât decât îmi imaginasem.