comun pe care îl foloseam acasă găsisem, în propriul folder de descărcări, un model de procură.
Nesemnat.
Dar completat cu datele mele.
Asta fusese momentul în care încetasem să mă mai gândesc doar la adulter.
Îmi sunasem imediat avocata.
— Voiai să-mi ceri să semnez asta? am întrebat.
Alexandru privi documentul.
— Era doar o variantă.
— Pentru ce?
— Pentru refinanțare.
— A casei mele.
— Pentru familia noastră!
— Nu. Pentru atelierul tău.
Ridică vocea:
— Atelierul ne plătește viața!
— Eu îmi plătesc viața. Și casa era a mea înainte să te cunosc.
Veronica se uită