ceva într-un dulap, am găsit o cutie.
Înăuntru era pantoful negru cu toc.
Îl păstrasem fără să-mi dau seama.
Claudia îl ridică.
— Încă îl ai?
Am râs.
— Se pare că da.
— Ce faci cu el?
M-am uitat câteva secunde la pantoful care declanșase totul.
Apoi l-am aruncat la gunoi.
— Nu mai am nevoie de dovezi.
Claudia zâmbi.
— Așa te vreau.
Mult timp am crezut că imaginea pe care n-o voi uita niciodată era sărutul lor din mașină.
Nu a fost.
Era Veronica, în dimineața următoare, privind pantoful de pe masa