timp încercând să demonstrez că numele meu îmi aparține.
Hector m-a privit câteva secunde.
Apoi a zâmbit.
— Atunci reconstruiește-l.
Înainte să plec, a scos ceva din buzunar.
O bucățică de hârtie împăturită.
Bilețelul.
Artur i-l trimisese după ce totul începuse.
L-am desfăcut.
Scrisul meu tremurat era încă acolo.
Numele lui Hector.
Numărul lui.
Și câteva cuvinte scrise în grabă în cea mai rea zi a vieții mele.
Am împăturit din nou hârtia și am pus-o în geantă.
În ziua condamnării, Mauriciu fusese convins că pierdusem tot.
Libertatea.
Banii.
Copilul.
Și