zi ofeream legume gratuite familiilor care nu aveau ce pune pe masă.
Într-o dimineață de toamnă, un voluntar a intrat în biroul meu.
— Doamnă Elena… este un domn afară.
Spune că îi este foame.
Am ieșit.
Pe bancă stătea un bărbat slab, îmbătrânit, cu haine ponosite și o geantă ruptă.
L-am recunoscut imediat.
Călin.
El nu m-a recunoscut din prima.
A ridicat încet privirea.
Chipul i s-a albit.
— Elena…
Nu am spus nimic.
Un voluntar i-a întins o farfurie cu ciorbă.
El nu îndrăznea s-o ia.
— Eu…
am greșit.
Am