copilului.
L-am privit și m-am întrebat de câte ori mă mințise privind aceeași față liniștită.
A doua zi am sunat-o pe Bianca.
— Ai timp să bem o cafea?
— Sigur, iubita mea. Cum te simți?
Vocea ei era caldă.
Atât de convingătoare, încât altădată aș fi crezut fiecare cuvânt.
Ne-am întâlnit într-o cafenea.
M-a îmbrățișat și m-a întrebat dacă bebelușul este bine.
Am zâmbit.
— Foarte bine.
Am lăsat-o să vorbească aproape o oră despre pregătirile pentru nunta ei.
Despre rochie.
Despre luna de miere.
Despre cât de norocoasă se simte.
În