Soțul meu îmi dădea în fiecare lună „bani de coafor”. I-am pus deoparte 14 ani. Când a plecat la alta, i-am arătat carnetul.

lui venit în vizită, că „norocul meu e că m-a luat el, că altfel măturam pe la piață”.

Viorica nu m-a întrebat nimic. M-a luat de braț și m-a dus la ea, la o cafea. Abia la a treia cafea, peste vreo două săptămâni, i-am spus de cutia de tablă. Mi-era rușine, parcă mărturiseam un păcat. Ea m-a ascultat, apoi a pus ceașca jos și mi-a zis o vorbă pe care o țin minte și azi:

— Marioaro, banii care stau în cutie dorm. Banii puși la bancă muncesc. Tu muncești