Aveam propria mea rană de vindecat.
Într-o dimineață, câteva luni mai târziu, Francisc m-a întrebat dacă putem merge la lac.
Am acceptat.
Ne-am așezat sub salcia unde aproape împrăștiasem cenușa unui om care nu murise.
Francisc purta din nou verigheta.
— Am gravat altceva pe interior, spuse.
Și-a scos-o și mi-a întins-o.
Sub cuvintele „SĂ N-O CREZI” apăruse o a doua inscripție:
„IARTĂ-MĂ, MARIA.”
I-am dat inelul înapoi.
— Iertarea nu șterge ce ai făcut.
— Știu.
— Și nu înseamnă că totul va fi ca înainte.
— Știu și asta.
Am rămas acolo mult