Vocea lui era plină de disperare. Exact aceeași voce pe care o folosise la telefon. Dar acum vedeam ceva ce nu putea ascunde: în mâna dreaptă ținea o canistră roșie.
M-am târât până la ușa din spate și am încuiat-o. Lupita, care refuzase să plece fără mine, stătea lângă sobă și ținea o cană ciobită.
— El este? a șoptit.
— Da.
— Atunci nu deschide.
Mauricio a lovit în ușă.
— Valeria, știu că ești aici! Accidentul a fost îngrozitor, dar pot să te ajut!
Lupita a apucat vătraiul.
— Vrei să chemăm poliția?