polița.
De aceea falsificase amprenta.
De aceea voise să mă facă să dispară.
A doua zi, la ora nouă, avocatul meu a venit la secție. Mauricio ceruse să mă vadă. Am intrat într-o cameră cu pereți albi, unde un reportofon era așezat în mijlocul mesei.
El stătea în fața mea, cu mâinile prinse și cu același ceas pe care i-l dăruisem la aniversarea noastră.
— Iubito, a început el.
— Nu-mi spune așa.
A coborât privirea.
— Am fost speriat.
— Ai tăiat frânele.
— Aveam datorii.
— Ai cumpărat o canistră.
— Nu voiam să te