cuvânt.
Oliver s-a uitat spre Victoria.
— Acum înțeleg de ce ai avut atât de multe “ședințe”.
În jurul nostru se făcuse o liniște apăsătoare.
Colegii începuseră să înțeleagă ce se întâmplase.
Toma a făcut un pas spre mine.
— Clara… putem vorbi?
Am făcut un pas înapoi.
— Am încercat doisprezece ani să vorbim. Tu ai preferat să minți.
Victoria privea în podea.
Oliver și-a scos verigheta și a așezat-o încet pe una dintre mesele de cocktail.
— Nu mai am nimic de spus.
Apoi s-a întors și a plecat.
Am plecat împreună.