Soțul m-a părăsit pentru o tinerică — după ani, l-am revăzut și mi s-a făcut pielea de găină

a întors spatele și s-a îndepărtat încet, ca un om care nu mai are unde să se ducă.

Am rămas acolo, privind cum dispare printre oameni. Nu mai simțeam furie, nici tristețe. Doar o pace ciudată, ca și cum povara aceea grea de ani de zile se ridicase de pe umerii mei.

Când am ajuns acasă, copiii — acum adolescenți — m-au întrebat de ce zâmbesc. Le-am spus doar atât:

— Uneori, viața îți arată că dreptatea vine în timp.

Am deschis frigiderul și, deși nu era plin, am simțit că am tot