îi aparținea ei.
Fiecare seară era a ei.
Nu mai aștepta zgomotul unui motor la poartă.
Nu mai pregătea pachete pentru „deplasări”.
Nu mai număra zilele până la întoarcerea unui om care, de fapt, pleca dintr-o familie pentru a juca același rol în alta.
În primăvară, Ana cumpără un ghiveci nou.
În el plantă o mușcată.
Elena o observă într-o dimineață.
— Ca aceea de acasă?
Ana privi planta.
— Nu.
Apoi zâmbi.
— Asta este cea de acasă.
Sergiu, în schimb, descoperi ceva ce nu luase niciodată în calcul.
Marina nu-l primi