„Nu mai sunt omul pe care l-ai cunoscut. Și nu mai deschid ușa pentru cei care au încercat să mă îngroape împreună cu soția mea.”
Am șters mesajul.
Nu am simțit furie.
Doar liniște.
În acea seară, Mariana a pus geanta de pânză pe un raft din atelier. Firul roșu în formă de frunză era încă desfăcut, așa că am reparat cusătura cu grijă.
— De ce o păstrezi? am întrebat-o.
Mariana a zâmbit.
— Pentru că, într-o zi, ai văzut-o și totuși ai ales să mă pierzi.
M-am uitat la ea.