Apoi gardul unei vecine.
După aceea o pompă de apă.
În primăvară, repară tractorul vechi al satului, pe care nimeni nu reușise să-l pornească de aproape doi ani.
Pentru prima dată, Ion simți că oamenii nu-l priveau ca pe un dezertor.
Îl priveau ca pe omul care putea repara tractorul.
Iar diferența aceea însemna enorm.
Într-o după-amiază, o femeie pe nume Ana îi aduse o farfurie cu plăcinte.
Era văduvă.
Avea douăzeci și nouă de ani.
Soțul ei murise pe front.
— Pentru tractor, spuse ea.
— Am primit deja mâncare.
— Atunci