și simplu nu mai aveam ce vorbi cu un om căruia îi dădusem opt ani și un caiet de calcule.
Maria doarme acum cu ușa deschisă și nu mai tresare nimeni la cheia din broască. Luca râde tare, din tot corpul, cum râd copiii care nu se mai feresc. Iar firma merge înainte, condusă acum pe față de o femeie care nu se mai ascunde în parcări de supermarket ca să semneze propriile acte.
Acum câteva luni, la o cafenea de lângă școală, Maria învârtea paiul în ciocolata caldă și