am scos dosarul albastru. L-am pus pe masă, între sarmale și cozonac, exact în fața lui Bogdan.
— Deschide-l. Și citește cu voce tare. Să audă toată lumea care a râs de mine opt ani.
Bogdan a deschis dosarul cu mâinile nesigure. A citit prima pagină. Apoi a recitit-o. Am văzut cum i se scurge sângele din obraji.
— Ce e asta? a șoptit.
Am spus trei fraze. Doar trei, calm, cum înveți o poezie pe care ai repetat-o paisprezece ani în gând.
— Firma la care lucrezi de nouă ani e a