Șeicul bolnav își concedia mereu asistentele care trebuiau să aibă grijă de sănătatea lui

zile, șeicul a încercat toate metodele care funcționaseră până atunci.

A refuzat mâncarea.

A cerut apă, iar când Maria i-a adus-o, i-a spus că nu-i mai trebuie.

A apăsat în mod repetat butonul de chemare.

De fiecare dată, Maria intra în salon, îl întreba calm de ce are nevoie, iar dacă descoperea că fusese chemată fără motiv, ieșea fără să comenteze.

Fără ceartă.

Fără lacrimi.

Fără explicații.

În a treia dimineață, medicul-șef a observat ceva neobișnuit.

Pentru prima dată după multe luni, din salonul șeicului nu se mai auzeau țipete.