Folosea cuvântul „administrare” de parcă ar fi fost o rugăciune care îl putea salva.
Dar Emiliano nu asculta cuvintele. Asculta pauzele dintre ele.
Leticia vorbea puțin. Servea, zâmbea și observa. Însă când don Jacinto întinse mâna după o tortilla în plus, ea lovi ușor lingura de oală.
Sunetul fu mic.
Reacția bătrânului, însă, spuse totul.
Don Jacinto scăpă tortilla ca și cum l-ar fi ars.
În noaptea aceea, Emiliano nu putu dormi. Stătea lângă fereastră, privind curtea în care alergase copil fiind, când auzi trei bătăi timide în ușă.
Deschise.