pământurile nu mai puteau fi vândute de Mauro. Don Jacinto le pusese într-un fideicomis pe numele lui Emiliano, cu o condiție clară: cât timp el trăia, nimeni nu avea dreptul să-l scoată din casă sau să înstrăineze proprietatea.
— Am făcut asta când am început să bănuiesc — spuse bătrânul. — Nu l-am dat în judecată pe Mauro pentru că era fiul meu. Dar nici nu aveam de gând să-l las să mă îngroape de viu.
Atunci Emiliano înțelese adevărata întorsătură.
Mauro și Leticia nu furaseră o moștenire.
Construiseră trei ani de abuz