acum Maria simțea altfel.
Această viață îi aparținea.
Nu mame.
Nu tatălui.
Nu vecinilor.
Către bărbatul care nu a dispărut.
Către ea.
Și fiului ei cel mic.
Ea și-a închis ochii.
Pentru prima dată în multe luni, un zâmbet abia sesizabil i-a apărut pe buze.
Ninsoarea cădea în tăcere afară, pe fereastră.
Și undeva departe în față a început o viață nouă.
S-ar putea să fie dificil.
Poate că nu era deloc ceea ce și-o imagina Maria odată.
Dar acum era propria ei viață.