zilnic lângă gardul casei.
Stătea acolo ore întregi.
Ca și cum verifica dacă Ana e bine.
Iar când fetița a început să meargă, primul loc unde mergea era lângă el.
Toți din sat erau uimiți.
Animalul care nu lăsa pe nimeni să-l atingă o lăsa pe Ana să-l mângâie, să-i tragă de coamă și chiar să adoarmă rezemată de el.
— Calul ăsta o păzește ca pe propriul lui mânz, spuneau oamenii.
Anii au trecut repede.
Ana a crescut frumoasă și puternică.
Avea ochii mari și hotărâți.
Și o inimă bună.