doar ca cineva să treacă pe la ea din când în când.
Paul zâmbi cu tristețe.
— Dar după ce a murit, mi-am dat seama că simpla vizită nu era suficientă.
— Și atunci ai început să o scoți la dans?
Încuviință.
— Ți-l amintești pe tatăl tău dansând cu ea la serbările din cartier?
Am zâmbit printre lacrimi.
Cum aș fi putut uita?
În fiecare vară, la zilele orașului, tata o lua de mână pe mama și dansau indiferent ce melodie se auzea.
— Mi-a povestit că joia era ziua lor preferată. În