priviră.
Cea mai tânără răspunse:
— L-a avut dintotdeauna.
— Cine sunteți?
— Maria. Mătușa ei.
— Iar dumneaei?
— Mama mea. Bunica Anei.
Grigore deveni și mai palid.
— Cum o chema pe mama ei?
Maria ezită.
— Elena. Elena Stănescu.
Părintele se sprijini de marginea unui scaun.
Acum știa.
Nu era o asemănare.
Nu era imaginația lui.
Și nu era doar medalionul.
— Trebuie să-mi spuneți când s-a născut Ana.
Maria îl privi suspicios.
— De ce?
— Vă rog.
— 17 aprilie 1991.
Grigore închise ochii.
Data era exact cea pe care o purtase în memorie timp de