Patronul la care făceam curat de 12 ani mi-a pus în palmă un plic cu 8.000 de lei și mi-a spus: „Până luni vreau să-i cheltuiești pe toți. Nu mă interesează pe ce.”

podea.

Apoi la mine.

„Și de doisprezece ani nu te ascult.”

„Se vede.”

A început să râdă.

Am râs și eu.

Pe masă era încă plicul vechi în care îmi dăduse cei 8.000 de lei. Îl păstrase.

Dar dintre toate lucrurile pe care le-am înțeles atunci, unul a rămas cel mai important:

Aurel nu căutase omul care știa să cheltuiască cel mai frumos banii altuia.

Căutase omul în fața căruia nu trebuia să-și păzească banii lui.