A doua zi, la șapte și jumătate, eram din nou în bucătăria lui cu mănușile de cauciuc în mâini.
Aurel a intrat și m-a văzut frecând aragazul.
„Ți-am lăsat ceva pe masă.”
„Ce?”
„Un număr de telefon.”
Era al unui dentist.
„Domnule Aurel…”
„Nu ți-l plătesc. Ai bani.”
Am râs.
După aproape un an în care mestecasem numai pe partea stângă, mi-am făcut programare.
Iar familia de dincolo de pod?
Aurel a vrut s-o cunoască.
Nu s-a dus acolo ca un salvator cu bani în buzunar. A întrebat-o pe Daniela