să găsească momentul în care situația îi scăpase din mâini.
— Pentru o singură greșeală arunci șaisprezece ani?
— Nu eu i-am aruncat.
— Elena, a fost o aventură. S-a terminat.
Am simțit că mă doare mai puțin decât mă așteptam.
Poate pentru că dimineață auzisem deja partea cea mai importantă.
Nu faptul că mă înșelase.
Ci faptul că, după ce mă trădase, avusese suficientă aroganță încât să-mi spună mie să plec.
— Știi ce m-a făcut să iau decizia? l-am întrebat.
— Evident. Ana.
— Nu.
A rămas surprins.
— Tu.
— Ce vrei să spui?
— Dacă