seară, Gheorghe, vecinul care altădată făcea glume, s-a oprit la poartă.
A rămas câteva minute fără să spună nimic.
Apoi și-a scos șapca.
— Măi, Ștefane… să mă ierți.
— Pentru ce?
— Pentru toate prostiile pe care le-am spus de-a lungul anilor. Eu râdeam că n-ai băiat. Uite că niciunul dintre feciorii din sat n-a venit să-și ajute părinții cum fac fetele tale.
Ștefan nu i-a răspuns imediat.
Privea curtea.
Nepoții alergau printre grămezile de lemn.
Fiicele lui râdeau împreună, exact ca în copilărie.
Pentru o clipă i s-a părut că Ana