O fetiță de 15 ani îmi vindea mărar în fața pieței, cu mâini crăpate de om bătrân. Când am întrebat-o ce-și dorește de Paște, mi-a răspuns ceva ce m-a făcut să-mi las coșul din mână chiar acolo, pe asfalt…

15 ani, cu mâini de om bătrân, îmi arătase, fără să vrea, cât de bogată eram de fapt și cât de puțin știusem să mă bucur.

De atunci a trecut ceva vreme. Trec pe la ele des, nu cu sacoșe pline, ci așa, ca la niște oameni ai mei. Ionela merge la școală și coase în continuare, seara, la lumina becului. Iar eu, în fiecare an de Paște, înainte să mă apuc de alergat prin magazine, mă opresc o clipă și mă întreb, ca atunci, în ușa casei aceleia mici,