alergă spre el.
Nu-l îmbrățișă.
Îl privi.
— Ești viu.
Victor păli.
— Pot să explic.
— Am o piatră funerară cu numele tău.
El își coborî privirea.
Atunci Natalia înțelese ceva și mai dureros.
Nu părea un om care tocmai își recuperase memoria.
Părea un om prins.
— Ai știut cine ești?
Victor nu răspunse.
— Șase ani, Victor.
— Natalia…
— Ai știut?
— Da.
Un singur cuvânt.
Și ceva din ea se rupse.
Nu accidentul îi furase soțul.
Soțul ei alesese să dispară.
Adevărul ieși greu și pe bucăți.
În perioada dinaintea accidentului, firma pentru