Noi suntem bine.
— Sigur?
— Sigur.
— Te iubesc.
Mi-am strâns degetele în jurul telefonului.
— Și eu.
Am închis.
Larisa s-a așezat încet pe troler.
— Dumnezeule…
— Acum sună-l tu.
A ridicat privirea.
— Aici?
— Aici.
A format numărul.
Costel a răspuns aproape imediat.
Larisa a pus telefonul pe difuzor.
— Iubire?
M-am sprijinit de perete.
Același bărbat care îmi spusese “te iubesc” cu mai puțin de un minut înainte își schimbase vocea.
— Larisa! Ai plecat?
— Da.
— Bravo. Știam eu că până la urmă o să ai curaj.
— Sunt pe drum.
— Perfect. Mai rezistă două