văzut chipul unei femei care zâmbea, iar pe umărul ei stătea o cioară.
Nu mai avea niciun dubiu.
S-a întors la cimitir cu fotografia și a așezat-o lângă monumentul vechi.
În zilele următoare, le-a povestit câtorva vecini ceea ce aflase. La început au ascultat în tăcere. Apoi unul dintre ei și-a amintit cum Sofia îngrijea câinii fără stăpân. Altul și-a adus aminte că hrănea pisicile din cartier chiar și atunci când ea însăși avea foarte puțin.
Încet, imaginea femeii uitate începea să se refacă din amintirile celor care o cunoscuseră.