O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

bine, am zis.

Taxiul ne-a dus la un bloc din cartierul Mărăști. Am urcat cu ea la etajul trei, cu plasele, oprindu-ne pe fiecare palier să-și tragă sufletul. La ușa cu numărul pe care-l ținea pe bilet s-a oprit, și-a netezit haina cu palmele, a mai potrivit o dată nodul basmalei și a sunat.

Am auzit pași apropiindu-se de ușă.

Partea 2continuarea poveștii

„Aici nu stă niciun Costel”

S-a deschis ușa și în prag a apărut o femeie tânără, în halat de casă, cu un copil mic agățat de picior.