O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

altul. Ecranul a rămas negru. L-a scuturat, l-a mai apăsat o dată.

— Vai de mine, s-a descărcat. Iar am uitat să-l pun la încărcat. Îl ține fata vecinei încărcat pentru mine, că eu nu mă pricep.

A rămas cu telefonul mort în palmă, întorcându-l pe-o parte și pe alta, de parcă avea să pornească singur dacă îl privea destul. Apoi l-a pus la loc în buzunar și a strâns iar borcanul la piept.

— Da’ știu eu cum arată nepoții mei și fără poză, a zis, mai mult pentru ea.

Am