un scaun, tremurând.
Alexandru s-a dus direct la mama lui. A văzut urmele unghiilor pe braț, vânătaia care începea să se contureze.
— Mamă… — i-a spus încet. — De ce n-ai spus nimic?
Clara a izbucnit în plâns.
— Am tăcut… pentru tine, mamă. Să fii fericit.
Atunci, ceva s-a rupt definitiv în el.
Alexandru s-a ridicat și s-a întors spre Valentina. Nu mai era furie. Era ceva mult mai rece.
— Ieși din casa mea.
— Alexandru, te rog, a fost o neînțelegere… era nervoasă, a spart paharul…
— Ieși. Acum.
— Dar